Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat joi Statele Unite să își continue sprijinul militar pentru Ucraina. Europa ...
Uniunea Europeană intenționează să sprijine industria auto aflată în dificultate prin subvenții pan-europene, menite să ...
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a precizat joi, la Antena 3 CNN, câți angajați ai instituției vor fi ...
Michael Bloomberg, miliardar, filantrop și fost primar al New York-ului, a declarat că va suplini contribuțiile financiare ...
Deși salariile din România sunt de patru ori mai mici decât cele din Italia și Germania, locuitorii țării noastre scot mai ...
Modificarea este necesară pentru desfășurarea unor lucrări de redimensionare a rețelei publice de apă potabilă și canalizare ...
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a convocat Consiliul Național de Securitate, susținând că există un plan de lovitură de ...
Pentru buna desfășurare a traficului rutier, circulația în Piața Victoriei va fi reconfigurată, fiind menținute două benzi de ...
Regulile privind concediul de odihnă pentru profesori, directori și inspectori au fost modificate, în acord cu Legea ...
Canalul Panama este unul dintre cele mai mari și importante proiecte inginerești din istorie, facilitând comerțul global prin ...
IRCC a fost stabilit la 5,66% pe an pentru tranzacțiile interbancare din trimestrul III 2024, în scădere față de trimestrul ...
Reprezentanții ANOSR susțin că măsura are un impact neglijabil asupra deficitului bugetar, dar creează multiple dificultăți ...